Pietrosul Bistritei, bizonul si poșeta


Abrupt, asijderea, ascutit, ametitor, anormal de ametitor - toate cuvintele dureroase imi trecuse prin minte in momentele in care bocancii se impleteau printre rădăcinile lanurilor de brazi. Gâfâitul amețitor era unicul lucru care dădea ritmul miscarii. Experiența in a urca muntele imi cam lipsea, dar cred ca in ziua aia am devenit barbat in materie. Orice gram de grasime regreta momentul cand s-a depus pe sale, fiindcă destinul era unic si inevitabil - combustia. Trupul si sufletul mergeau pe carari paralele, jelind unul pe altul. In agonie, diverse idei filozofice străbăteau mintea. Drumul facut mi-a amintit de o combinație intre miturile lui Sisif si Prometeu - împingeam bolovanul în deal în timp ce cineva îmi manca ficatul.

Pietrosul Bistriței - nu auzisem nimic despre el pana atunci dar nu cred ca îl voi uita în curând.

Povestea începe pe lângă Vatra Dornei, la 20 de km pe drumul inspre Piatra Neamt, la cabana Zugreni. Notorietatea cabanei Zugreni vine din faptul ca 3 trasee turistice izvorasc de aici - traseul catre Pietrosul Bistritei, traseul catre Giumalau si cel de-al treilea, pe care nu-l tin minte. Si proprietarii cabanei profita la maxim de asta! In sensul ca nu cred ca a fost investit vreun leu in ultimii 30 de ani in cabana, decat in mancarea pentru caine, dar proprietarul isi parcheaza falnic Audile la intrarea in restaurant. De obicei am respect pentru cabanagii pentru dragostea lor fata de munte si breasla, dar pentru cabana Zugreni am acelasi respect ca si pentru Geoana sau Adrian Enache.


Cabana Zugreni, tânjind dupa grija si învestiții.

Camera ne-a costat 80 de RON, un preț unfair, dar asta este prețul notorietatii. Daca ti-l aduci pe ACM la nunta, platesti si pe masura! Am hotarat sa ramanem aici doar pentru ca nu aveam chef la intoarcerea de pe munte sa urc in masina ca sa ajung la vreuna din cabanele din comuna de alaturi. In camera era totul sec, sumar si de proasta calitate. Ma mir cum de nu aveau covoare tesute a razboi pe pereti. Am prins o camera cu bonus, in care daca trageai apa la WC, o parte din apa se scurgea pe podea.

O camera stil camin din Zugreni

Si au pornit bizonii in drum...Traseul incepe pe langa cabana, odata ce traveresezi raul Bistrita peste un fel de pod din beton, pe care eu nu l-am inteles - cine l-a facut...si de ce l-a facut. De fapt ca multe alte constructii bizare pe care le mai vezi in Romania.


Podul peste Bistrița - o construcție în stil mioritic

Dincolo de pod incepe insa alta viata. Este locul unde lucrurile se dilata - timpul, bocancii si nervii. Probabil toti din noi am fost la stomatolog. La fel de probabil toti din noi au experientat o sedinta mai lunga si chinuitoare cu stomatologul - in sinea ta te tot intrebi si te incurajezi - "acus, acus se termina", insa in momentul imediat urmator il vezi pe medic cu burghiul in mana rugandu-te sa nu mai inchizi gura ca mai are el niste treaba. Incerci sa faci orice, ca sa acoperi zgomotul burghiului - te gandesti la cainele de la bloc, la temperatura de afara, cauti sa citesti ceva de pe pereti, mai depani o amintire - insa toate iti trec instant cand iti amintesti de burghiu - e inca acolo! si inca nu stii cat va mai fi! si nici nu poti sa intrebi, caci burghiul iti sta in gura!
Vi s-a sricat vreodata liftul de la bloc, char in momentul in care vii cu sacosa de la piata si in loc sa urci cu liftul ridici 9 etaje pe jos? Transpirat si enervat ajungi cu sacosele la usa injurand toti vecinii ca au sricat liftul!
In ziua aia am trecut pe la toti stomatologii din oras. In ziua aia mi s-a stricat liftul...de 50 de ori.
Traseul incepe cu o panta abrupta, la fel continua vreo 7 km si la fel se termina. Pe tot timpul traseului nu prea stii unde te afli, cat mai ai pana la varf si la un moment dat te intrebi ce cauti in general aicea, cand ai atata treaba acasa! La un timp de la 'decolare', omul se transofrma in bizon, a carui misiune este...sa indeplineasca misiunea. Bizonul urca, gâfâie, iar urca si nu se opreste pana nu ajunge in capat. In tot timpul asta nu gandeste mult, ii este interzis sa gandeasca, unica lui misiune este sa execute.
Mai facusem trei sa patru trasee pana atunci. Care mai obositoare, care mai interesante, care relaxante. Desi minima, experienta imi spunea ca, oricât de mult nu ai urca, neaparat urmeaza o perioada mai lina, prilej de a-ti trage sufletul si pantalonii, de a fuma o tigara sau de a-ti clati creierul. In drum inspre Pietrosul nu am avut parte de asa ceva! Cum exista campii perfect plate, la fel exista si munti perfect in panta! Si cum exista cai sa traverseze campiile, la fel exista si bizoni sa urce in munți.


Autoportret

Nu vreau sa exagerez cu pomenirea vietatii din imagine, dar imi doresc sa exprim cat mai exact momentele de atunci!
Dar extenuarea psihica nu avea ca si unica sursa urcarea infinita. Mai exista un vierme care imi tulbura apele deja tulburate...Rucsac, apa, busola, harta, telefon, poate ceva mancare, tricou de schimb - fac parte din multimea de lucruri pe care probabil ai putea sa le iai cu tine in varf. Cat de probabila insa sa ajungi in varf cu un ruj? Dar cu niste servetele umede? Dar cu poseta de 2-3 kile plina cu chestii a caror nume barbatii nici nu le cunosc? Probabilitatea este foarte mica, insa creste dramatic daca apare o femeie in grup, mai ales o femeie care nu a mai urcat in munte pana atunci! Cum se intampla?
- Nadia, ce ai poseta? De ce ai luat-o cu tine?
- Niste servetele. Cine stie, poate o sa trebuiasca
- Aha, ok. Șervețelele tot timpul is bune pe munte
Peste 20 de min
- Stelian, ia si tu te rog geanta ca nu mi-i comod sa o car
- Ok...da-o aici.......Dumnezeule, ce ai acolo? Cari cărămizi sa iti faci cabana in vârf?
- Chestii de-ale mele...
- Pai ai zis ca ai șervețele...
- Pai am si șervețele

Si uite asa se poate demola stabilitatea psihica a unui barbat. 8 ore de traseu reauzeam dialogul si cautam diverse explicații despre cum putea cineva sa ajunga sa care o poseta de 3 kile in unu din traseele dificile din Romania. La orice pas stramb, la orice oftat nevoit sau un contact cu o ramura inamica imi rasuna inca "poseta"...si frustrarea nu isi gasea margini.



Nadia si poșeta, elixirul destabilizării psihice.

Dupa 4 ore de urcare continua, ne-am vazut in apropiere de varf. Privelistea a fost una specifica privelistilor din Romania, mai exact mirabolant. Suntem in tinuturile Bistritei, si Bistrita șerpuiește falnic pe unde o duce matca.


Bistrita face ca sarpele

La vreo 100 m diferenta altitudine de varf iesi din padure, si intri in partea placuta a traseului. In sfarsit vine si rasplata pentru parcursul greu. In spate varful Giumalau, in stanga varful Rarau iar in fata te asteapta Pietrosu.


La poalele Pietrosului

Traseul se termina intr-un mod pur romanesc, adică in stil ortodox. O cruce, pe care nu stiu cine a carat-o pusa chiar in varf. Eu nu as face asa ceva nici sa iau medalie de la Base.


Nadia, cu cruce la cap

Insa calatoria nu se termina aici! Savurand peisajele de pe varf, ne-am intalnit cu un cuplu care venea de pe varful de vis-a-vis. I-am intrebat ce au facut acolo si ne-au raspuns ca am au viziat varul....Pietrosu. Pai cum asa? Asta nu este Pietrosu??? Se pare ca nu! Nu am ajuns decat pe varful adiacent cu Pietrosu, iar adevaratul varf se afla la o ora de varful pe care stateam. Evident, nu ne-am incumetat sa megem pana pe verdiciul Pietrosu - ne-am multumit cu ce am vazut e actualul varf.
Oricum, am si eu o intrebare. Cat de lipsit trebuie sa fii de imaginatie, ca sa numesti varul din poza - "Pietrosu"


Pietrosu. Ok, dar de ce Pietrosu? De ce nu Padurosu?

Slanic Moldova si masina timpului

Acu ceva timp am facut un traseu montan cu un tip din Germania. La sfarsitul traseului, l-am rugat, ca orice roman caruia ii pasa de tara lui, sa imi zica in cateva cuvinte despre locurile vizitate. Nu asteptam flatare, sau galanta, sau exuberanta din partea lui. Nu te poti astepta de la un german la asa ceva. Remarca lui principala a fost "Ce este atractiv in Romania, e in principal faptul ca locurile sunt virgine, adica asa cum le-am mostenit de la natura. Nu vei gasi aici prea multa tehnologie a carei menire in alte tari este sa ajute turismul, dar in final astea distrug toata naturaletea". Am acceptat remarca ca pe un compliment si i-am multumit pentru sinceritate. Da, avem o tara frumoasa!

Ajuns in Slanic Moldova, mi-am adus aminte de remarca, pana atunci magulitoare, a germanului dar am vazut-o dintr-o foarte diferita perspectiva. Da, avem natura frumoasa...dar tehnologia chiar nu ne ajuta, prin simplul fapt ca nu exista. Tot ce a mostenit Slanic Moldova, a mostenit de la 'tata lora', Nicusor Ceausescu, iar de atunci timpul a inghetat in Slanic. Intrand in statiune, achizitonezi un bilet gratis pentru masina timpului care te va duce inapoi in comunism. Arhitectura monocroma, simplitate plictisitoare si o lehamite generala. Toata mostenirea lui Ceausescu pare cel putin hilara si demodata pentru mine si Loganul meu. Nu stiu cum a fost in perioada aia, dar nu inteleg de ce atata lume tanjeste pentru timpurile de atunci!

Nu mai tin minte cum am ajuns sa ajung la Slanic. Tind sa asum decizia de a veni in Slanic unei cautari pe google. Cautam trasee in regiunea Moldovei, si mi-a sarit in ochi un traseu care m-a captivat prin numele sau - 300 de scari. Mmmm, 300 de scari... 3 magi, 7 pitici, 10 negri mititei, 40 de razboinici, 72 de virgine ... continuarea logica ar fi 300 de scari. Un loc care iti asigura cel putin ceva misterios doar prin numele sau. Am cautat si cateva review-uri despre traseul in cauza si am gasit 2 sau 3 opinii (de oameni care au fost tinuti doar in zona de ses pana atunci) care laudau traseul prin privelistea sa. Total gresit!
Dar sa o luam pas cu pas. Loganul a facut din Iasi pana in Slanic vreo 3 ore. Din drum imi amintesc serpentinele de la Gheorghieni, unde in curbe am avut ocazia sa depasesc alte Logane. La intrarea in Slanic am hotarat sa facem un lung al orasului in cautarea unei pensiuni. Ce mi-o sarit in ochi, au fost cateva panouri uriase cu inscriptia "Localitate cu criminalitate zero". Bravo! Dar nici nu ma mira, la cat babet se aduna in Slanic. In vreo 5 minute cu Loganul am ajuns in capatul celalalt al Slanicului. Am lasat Loganul sa se hodineasca si am iesit sa respiram aerul montan. Ce poate fi mai placut dupa un drum de 3 ore decat o gura sanatoasa de oxigen? Pare o intrebare retorica, dar are si un raspuns - o tochitura, sau o ciorba. Am vazut o locatie abordabila, cea din poza de mai jos.


Pensiunea Izvorul. Deviza: Cu un picior in comunism.

A fost primul contact cu comunismul. Totul parea vechi. Scarile, acoperisul, scaunele...si chelneritele (un exemplar il puteti vedea in stanga pozei, in halat alb). Cred ca nici becurile nu au fost schimbate de la constructia pensiunii. Am fost tratati sumar, ni s-a luat comanda si stateam in asteptarea ospatului, sperand ca localul sa se revanseze prin calitatea mancarii. Normal, nu s-a intamplat. A fost la nivelul unei cantine. Doar ca nu trebuia sa prezentam carnetele de studenti.
Initial, planuiam sa stam la acea pensiune dar am renuntat vazand paturile in care urma sa dormim cate doi. E ca si cum ai baga un elefant in Logan! Concluzia: ocoliti aceasa pensiune, daca aveti sub 50 de ani!
Urmatorul ecou al comunsmului l-am vazut vizavi la pensiunea Izvorului. Un hotel inutil de mare te priveste de sus. Nu se inscrie deloc in peisaj si nici nu stiu daca isi are rostul in Slanic. Imi aduce aminte de hoteluile fara nici un gust de pe litoral - vezi o cladire cu formatie de camin studentesc, dar te-ai astepta sa fie total altceva in acel loc.


Un colos de BCA implantat intre copaci

Ne-am continuat drumul in cautarea unei locatii unde sa ne putem arunca rucsacele, sau cel putin sa simtim o adiere de ospitalitate. Si aici nu am gresit ca am incercat altceva decat prima pensiune vizitata! Casa "Donna Byanca" este acel ceva dupa care tanjeste turismul romanesc. Un loc cu un pret corect si un loc in care detaliile chiar conteaza. Carul de lemn de la poarta, burduhosul din plastic din fata restaurantului, canapelele de piele la holul din intrare, si nu in ultimul rand anunt ca exista WiFi in pensiune!!! Te astepti vreodata sa vezi o camila pe luna? Sau un taximetrist care sa nu claxoneze in disperare? Aceeasi surprindere am avut-o examinand sumar peniunea. In cateva secunde mi-am dat seama ca aici o sa stam.


Pensiunea "Donna Byanca" - o oaza de emotii pozitive in Slanic

Am fost atat de incantat de pensiune, incat o sa ii acord o a doua poza in blog, dand credit lucrurilor care chiar merita mentiuni in turismul romanesc.


Cameruta unde a dormit busteanul din mine

Si am pornit in traseu...in descoperirea semnificatiei de 300 de scari. O fi ceva enigmatic, o fi ca cei 300 de soldati din filmul "300" care rezista multimii de turisti in asalt. Nici pe-aproape! 300 de scari nu sunt decat 300 de bucati de BCA imprastiati printre copaci pe care tu esti nevoit sa ii pasesti in drumul tau. Nu i-am numarat, dar am incredere in directorul de santier responsabil pentru imprastierea betonului prin padure.
Traseul incepe langa prima pensiune pe care am vizitat-o. Nu vei gasi vreo tablita descriind durata sau obiectivele traseului, dar iti dai seama de inceputul traseului prin primele 30-40 de scari din apropierea soselei.

Agale pe scari

Tot traseul a fost asemanator unui meci cu Steaua. Tot meciul astepti sa se intample ceva,cineva sa inscrie, cineva sa faca spectacol, dar in final se termina sec si dezamagitor. Tot traseul am asteptat sa vad acel ceva, pentru care s-a meritat sa fac 300 de km, dar asa si nu l-am gasit. Scarile s-au terminat la 20-30 de minute de la inceputul traseului, fara sa iti dai seama de ce au fost puse. Sec, ca si in meciul cu Steaua.
Traseul duce pe o carare care urca un deal si apoi coboara, fara sa vezi ceva deosebit. Copacei, tufisuri, pietricele...din astea vezi peste tot. Unicul lucru mai deosebit a fost un copac ciudat:

Copacul ninja

Sfarsitul traseului a fost intr-un fel surprinzator. Ce va asteptati sa vedeti la finalul unui traseu montan? O culme pietroasa? O cabana unde se serveste ceai de ierburi? Un poney? Dar ce ziceti ca, dupa 2 ore de traseu obositor, locul atat de mult nazuit...sa fie un loc unde burduhosul de rand isi sfaraie micii? Sounds like fun? Exact asa se termina traseul din Slanic Moldova - pe malul unui parau de munte, unde romanul vine sa se racoreasca cu o bere si cu carnatul obligatoriu.

Comuniunea intre roman si natura

Insa fauna slaniceana nu se limiteaza doar la burduhosi. Am prins, in plina splendoare, o tanara cu sangele fierbinte in mijlocul unei sesiuni foto pentru noul ei album de pe hi5. Fata se chinuia destul de mult, sa arate cat mai savuros printre suvoaiele paraului. Ii dam si noi o mana de ajuto, si ii postam si noi poza pe net...poate-poate o remarca careva.

Hai hi5

Cam atat despre traseu. Destul de dezamagitor, dar trebuie sa mai vezi si din astea ca sa te poti bucura mai mult de celelalte.

Ca si note finale (maxim 5):

Peisaj: 3
Infrastructura: 3
Diversitate: 3
Acces auto: 4
Pensiunea Donna Byanca: 5

Intro, adica de ce...

De ce am hotarat sa ma fac om cu blog la casa. In primul rand pentru ca chiar si vecina, o tanara activista pe retele de socializare ARE blog. Eu nu am, si asta ma face sa ma simt batran, demodat si cu dulapul mirosind a naftalina. Din același motiv de senzatie de 'senilatate' am hotarat sa mai ies din Iasiul meu candva aerisit prin locurile relativ învecinate, ca sa inteleg ce avea in vedere dsra Udrea pin sloganul "The land of choice". Desi toti aborigenii de p-acilea vad Romania ca si "The land of others' choice", eu o sa incerc sa ma bucur de locurile pe care nu le vezi la Realitatea, Antena, radio Zuzu, ci de la 'baieti', bikeri sau rucsacari.
Mi-am propus sa fac scurte escapade de weekend si sa le astern pe blog ca sa ma vada lumea si sa minuneze. Nu promit nimic senzational, dan se ocupa cu din astea, ci doar niste poze si amintiri la cald de la locurile pe care mi le-o calcat bocancul.

Deviza pe vara asta este "Go as far as your Logan can go". Ne mai auzim.

Atasez si prima poza de la cald. O poza cu una din cele 7 coline ale Iasului. Enjoy!
Vedere din resedinta mea de vara